Gazul rusesc etichetat ca „neutru”: Europa continuă să consume resurse rusești, în ciuda angajamentelor de eliminare totală

În ciuda presiunilor politice și a sancțiunilor declarative, gazul rusesc continuă să alimenteze Europa, rebranduit prin rețele comerciale și rutare strategică

Gazul rusesc etichetat ca „neutru” – Comisia Europeană menține obiectivul ambițios de a elimina complet importurile de gaze naturale din Rusia până în 2027. Deși, teoretic, conductele directe care aduceau gaz rusesc în Uniunea Europeană și-au redus semnificativ fluxurile după februarie 2022, realitatea din teren demonstrează că Rusia continuă să fie un furnizor major de energie pe continent, doar că prin căi ocolite. Gazele rusești sunt, în continuare, consumate de țările europene, reetichetate după ce sunt transferate prin Turcia sau alte state terțe, pierzându-și astfel „naționalitatea”.

Printre cei mai mari consumatori de gaze rusești în această formă indirectă se numără Ungaria și Slovacia – două țări care s-au opus deschis planului Comisiei Europene privind interzicerea totală a importurilor rusești. Acest fenomen de „spălare energetică” nu este, însă, limitat la regiunea central-europeană. În întreg spațiul comunitar, gazul rusesc ajunge să fie consumat sub alte etichete de origine, într-o schemă comercială sofisticată care sfidează frontierele sancțiunilor oficiale.

România: autosuficiență sezonieră și suspiciuni privind originea gazului importat

România se află într-o poziție relativ privilegiată în peisajul energetic european. Cu o producție internă consistentă, care poate acoperi integral consumul anual în condiții normale, țara noastră depinde de importuri doar în perioadele de vârf, mai ales în iernile geroase. Începând din 2027, zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră va aduce un plus de gaz pe piața internă, transformând România într-un posibil exportator regional de energie.

Istoric vorbind, România a avut o dependență redusă de gazul rusesc (sub 10% din consumul național), iar din primele luni ale războiului din Ucraina, aceste importuri au fost oficial sistate. Totuși, în februarie 2024, în condiții meteo extreme, traderii români au apelat la gaze provenind din Turcia prin Bulgaria. În acest context, au apărut suspiciuni că acele cantități erau, de fapt, gaze rusești reetichetate.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat ambiguitatea: „Molecula de gaz nu are steag. Gazul vine din Turcia și turcii consideră că orice moleculă de gaz din Turcia este gaz turcesc, deși ei importă și din Azerbaidjan, și din Federația Rusă.” Acest fenomen, de altfel, este întâlnit și în alte state europene care achiziționează gaz aparent non-rusesc.

Austria: dependență constantă în ciuda discursului politic

Austria rămâne unul dintre cele mai dependente state de gazul rusesc. Dacă în februarie 2022, la începutul invaziei Ucrainei, ponderea gazului rusesc în consumul național era de 79%, aceasta a atins un maxim de 98% în decembrie 2023. Deși au existat perioade de scădere, fluxurile s-au reluat în baza contractelor ferme semnate de OMV cu Gazprom, valabile până în 2040.

Deși OMV dispune de capacități de producție proprii în Norvegia și de acces la gaze non-rusești, contractele de tip „take or pay” cu Gazprom obligă compania austriacă să achite cantități fixe, chiar dacă nu le preia efectiv. Acest lucru reduce motivația pentru utilizarea rutelor alternative. Doar câțiva furnizori, precum Kelag sau Wien Energie, au anunțat că renunță complet la gazul rusesc până în 2025.

Austria deține una dintre cele mai mari capacități de stocare de gaze din Europa, cu rezerve strategice ce acoperă 100 TWh – aproape o cincime din capacitatea totală de stocare a țării, aflate acum la un grad de umplere de peste 93%.

Cehia: strategie de diversificare, realitate de import indirect

În Republica Cehă, schimbarea guvernului în 2022 a adus o nouă abordare față de gazul rusesc. Guvernul condus de Petr Fiala a inițiat măsuri rapide de diversificare, inclusiv achiziții de GNL prin terminale din Olanda și contracte cu Qatar și SUA. Ministrul Industriei, Jozef Síkela, afirma că începând cu 2023, niciun metru cub de gaz rusesc nu mai ajunge direct în țară.

Totuși, datele recente arată că gazul rusesc intră în continuare în Cehia, dar prin intermediari – în special prin Slovacia. Lipsa de transparență în tranzacțiile spot și lipsa de claritate privind țara de origine a gazului achiziționat fac dificilă o estimare reală a volumelor rusești consumate. Oficialii cehi admit că sistemul este prea volatil pentru a permite o trasabilitate completă.

În plus, investigații de presă arată că prin conducta Eustream, deținută în parte de oligarhii cehi Daniel Křetínský și Patrik Tkáč, continuă să curgă gaze rusești. Deși figura pe lista NACP din Ucraina ca sponsor al războiului, Křetínský a continuat să beneficieze de fonduri europene pentru proiecte energetice în Cehia.

Bulgaria: importuri mascate și etichete schimbate

Deși livrările directe de gaz din Rusia către Bulgaria au fost întrerupte oficial în aprilie 2022, Federația Rusă a continuat să trimită combustibil prin canale indirecte. Începând cu 2024, în rapoartele vamale bulgare gazul rusesc a dispărut formal, fiind înlocuit de gaz „turkmen”, deși sursa inițială pare a fi tot Rusia.

Această „rebranduire” a gazului este posibilă datorită regimului vamal care permite declararea unei origini fictive fără dovezi documentare. Firmele care colaborează cu Gazprom ar fi trecut gazul rusesc ca fiind turkmen pentru a evita o taxă de 20 euro/MWh impusă la finalul lui 2023 pentru importurile din Rusia. După presiuni din partea Ungariei și Serbiei, taxa a fost eliminată, dar practica etichetării false a rămas.

Gazul rusesc intră acum în Bulgaria și prin Turcia, Grecia și România, iar conform regulilor vamale, odată taxat într-o țară, poate primi ca origine acea țară. În prezent, principalele surse declarate de gaz pentru Bulgaria sunt Azerbaidjan, Turkmenistan și Turcia, urmate de volume mai mici din România și Grecia.

Italia: reducerea dependenței directe, dar creșterea importurilor indirecte

Italia a fost, înainte de războiul din Ucraina, unul dintre marii consumatori de gaz rusesc – 40% din importuri proveneau din Federația Rusă. După invazie, guvernul italian a implementat un plan național de reducere a consumului cu 15% și de diversificare a surselor. Au fost semnate acorduri importante cu Algeria, iar importurile de GNL din Qatar, SUA și Africa au fost intensificate.

Algeria a ajuns să furnizeze 36% din necesarul Italiei în 2023. Cu toate acestea, prin Tarvisio – punctul de intrare din Austria – volumele de gaz au crescut în 2024, atingând 5,6 miliarde metri cubi, dublu față de anul anterior. De asemenea, s-au înmulțit suspiciunile că Italia importă GNL rusesc prin intermediul unor „flote fantomă”, ocolind astfel sancțiunile.

Citește și: Atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene și vânătoarea uraniului dispărut

Oficialii de la Roma continuă să insiste asupra strategiei de diversificare. Italia intenționează să își dubleze importurile de GNL din SUA până în 2026, chiar dacă aceste volume vin la un preț mai ridicat.

O piață energică reconfigurată, dar încă vulnerabilă

Fenomenul de „rebranduire” a gazului rusesc pune sub semnul întrebării eficiența sancțiunilor energetice ale Uniunii Europene. Deși discursul politic promovează independența energetică și tranziția la surse alternative, realitatea arată că interesele comerciale și rigiditatea contractuală mențin Rusia drept un actor energetic major în Europa. Sistemele vamale permisive, lipsa trasabilității moleculare și volatilitatea piețelor permit Moscovei să-și păstreze influența energetică, chiar dacă simbolic este în retragere.

Sursă foto: Profimedia