Atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene și vânătoarea uraniului dispărut

Atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene – Bombardamentele orchestrate de Statele Unite și Israel asupra principalelor situri nucleare ale Iranului – Fordow, Natanz și Isfahan – au declanșat o veritabilă acțiune de „pisică și șoarece” în încercarea de a da de urma celor aproape 9 tone de uraniu îmbogățit, dintre care peste 400 kg la puritate de 60%, la un pas de nivelul necesar pentru armament. În timp ce președintele Donald Trump a afirmat că instalațiile au fost „distruse” de munițiile americane, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) ridică semne de întrebare privind soarta materialelor nucleare și capacitatea sa de a le verifica în condițiile unui sit transformat în moloz.

Pagubele și incertitudinile de la Fordow, Natanz și Isfahan

În urma atacurilor de weekendul trecut, președintele Trump a susținut că forțele americane au „distrus” uzinele de îmbogățire, folosind inclusiv bombe anti-buncăre, dar AIEA a declarat că „nu este clar exact ce pagube au fost suferite la Fordow, o uzină îngropată adânc în interiorul unui munte, care producea cea mai mare parte a uraniului cel mai puternic îmbogățit al Iranului.” Şeful AIEA, Rafael Grossi, a estimat că centrifugele utilizate pentru îmbogățirea uraniului la Fordow „sunt foarte probabil grav avariate”, însă a subliniat că nu se ştie dacă din cele 9 tone de uraniu îmbogățit s-au pierdut ori s-au distrus cantități semnificative. Importanța acestui aspect este dată de faptul că peste 400 kg de material îmbogățit la 60% reprezentau potențialul pentru fabricarea a până la nouă focoase nucleare.

Provocările verificării uraniului dispărut

Guvernele occidentale şi inspectorii ONU se confruntă cu dilema stabilirii traiectoriei uraniului: a fost îngropat sub dărâmături sau evacuat în secret înainte de lovituri? Reuters a discutat cu peste o duzină de oficiali actuali și foști, care avertizează că operațiunea de contorizare va fi „longă și dificilă”. Olli Heinonen, fost inspector șef al AIEA între 2005 și 2010, explică:

“Ar putea exista materiale inaccesibile, împrăștiate sub dărâmături sau pierdute în timpul bombardamentului”
pentru că recuperarea obiectelor radioactive va necesita dezmembrarea complexă a structurilor avariate, analize criminalistice și prelevarea de probe de mediu care durează luni de zile. Orice fragment neinventariat amplifică riscul proliferării.

Mutarea preventivă a stocurilor

Există indicii că Iranul ar fi relocat o parte din uraniul îmbogățit înainte de atacuri. Grossi a precizat că Teheranul l-a informat pe 13 iunie că „ia măsuri pentru a-și proteja echipamentele și materialele nucleare”, sugerând mutarea acestora. Un diplomat occidental implicat în dosar a afirmat că uraniul de la Fordow „pare să fi fost mutat cu câteva zile înainte de atacuri, aproape ca și cum ar fi știut că vor avea loc”. Monitorizarea satelitară surprinsese o coloană de vehicule, inclusiv camioane, părăsind situl chiar înainte de bombardament. Secretariatul Apărării american, reprezentat de Pete Hegseth, a declarat că nu a identificat „niciun fel de informații care să sugereze că Iranul l-ar fi mutat”.

Președintele Trump a respins aceste speculații într-un interviu pentru Fox News:

„iranienii nu au mutat nimic. Este foarte periculos să faci asta. Este foarte greu – foarte, foarte greu. Este un lucru foarte dificil de făcut. În plus, nu am dat prea multe informații, pentru că ei nu știau că venim până în acel moment, știi.”

Disputele cu Teheranul și limitările AIEA

Teheranul susține că și-a respectat toate obligațiile prevăzute de TNP și amenință să suspende cooperarea cu AIEA după o rezoluție a Consiliului Guvernatorilor care îl acuză de neîndeplinirea obligațiilor de neproliferare. AIEA respinge acuzația că rezoluția ar fi încurajat atacurile israeliene. În plus, potrivit serviciilor de informații americane, nu există dovezi că Iranul ar fi încercat să dezvolte o bombă nucleară, dar expertiza tehnică ridică întrebarea: de ce îmbogățește uraniul la 60% pentru un program civil, ce ar funcționa la sub 5%?

Citește și: Aderarea Chinei la OMC – negocieri secrete, criză diplomatică și reproşurile lui Trump

Limitările AIEA – dreptul de a inspecta doar instalații declarate și interzicerea controalelor neanunțate – fac imposibilă depistarea rapidă a oricărei facilități ascunse. Iranul are centrifuge suplimentare în locații necunoscute, cu care ar putea construi o nouă uzină subterană. Așa se naște un adevărat „joc de-a șoarecele și pisica”, după cum afirmă un diplomat occidental:

“Va fi un joc de-a șoarecele și pisica”.

Kelsey Davenport, de la Arms Control Association, atrage atenția că

“Rezerva Iranului de uraniu îmbogățit în proporție de 60% poate că nu a făcut parte din „misiune”, dar reprezintă o parte semnificativă a riscului de proliferare, în special dacă centrifugele nu sunt contabilizate”.

AIEA poate primi informații clasificate de la state membre, inclusiv SUA și Israel, dar le verifică independent. După lovituri, se preconizează un val de acuzații privind reluarea clandestină a îmbogățirii și ascunderea stocurilor de uraniu.

Între moloz, incertitudini și necesitatea transparenței

Până la reluarea inspecțiilor, condițiile de acces rămân ostile: moloz, tuneluri avariate și risc de muniție neexplodată complică sarcina inspectorilor. Grossi avertizează:

„Sunt molozuri, ar putea exista muniție neexplodată.”

Heinonen recomandă ca AIEA să raporteze în timp real ceea ce poate verifica și să își recunoască deschis limitele, pentru ca statele membre „să își facă propriile evaluări de risc”. Experiența ratării stocurilor de arme de distrugere în masă din Irak în 2003 demonstrează cât de dificilă este vânătoarea materialelor când informațiile sunt fragmentate. Dacă Iranul recunoaște existența celor 400 kg de uraniu la 60%, „atunci problema este gestionabilă, dar dacă nu o face, nimeni nu va ști vreodată ce s-a întâmplat cu acesta”, avertizează un al treilea diplomat occidental.

Perspective pentru supravegherea programului nuclear iranian

În absența unei verificări complete, riscul proliferării rămâne ridicat. Pentru a evita o criză de neproliferare, este esențial ca AIEA să își extindă capacitățile de supraveghere (inclusiv prin satelit și detectoare ambientale), iar comunitatea internațională să asigure protecția și independența inspectorilor. Mai multă transparență – din partea Iranului și a țărilor care furnizează informații – poate diminua incertitudinile și poate preveni interpretările politice dăunătoare. Într-o lume în care fiecare gram de uraniu contează, obținerea unui inventar clar și verificabil nu este doar un exercițiu tehnic, ci un imperativ de securitate globală.

Sursă foto: Reuters